Monday, 19 June 2017

Citate dintr-o carte - Hermann Hesse (24)


Pentru ca nu ma pot concentra pe o carte si pentru ca îmi trec tot felul de idei prin cap si pentru ca este o caldura torida la mine, m-am hotarar sa caut un autor care mi-a placut si sa iau cateva citate de la el. Astazi l-am ales pe Hermann Hesse. Prozator, poet și filosof german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1946, Hermann Hesse este faimos pentru romanele sale, printre altele Der Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) sau Siddhartha.
Pentru astazi am ales doar 10 citate, saptamana viitoare înca o serie de citate ale acestui scriitor.

1. Fiecare corp este singur, sufletul – niciodată.
2. A găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte.
3. Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.
4. Nimic nu a fost, nimic nu va fi, totul este, totul constă din esenţă şi prezent.
5. Lacrimile vin din topirea gheţurilor sufleteşti. Celor care plâng, îngerii le sunt aproape.
6. A căuta înseamnă a avea un scop. A găsi însă înseamnă a fi liber, a rămâne deschis, a nu avea un scop.
7. Prin meditare profundă avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toată viaţa trecută, prezentă şi viitoare în simultaneitatea ei.
8. Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!
9. Viaţa oricărui om nu este decât o călătorie spre sine însuşi.
10. Prea des furăm din timpul prietenilor pentru a-l da duşmanilor.

Serialul "Citate favorite", pornit dintr-un articol publicat de mine și continuat de Zinaida.  Serialul are sloganul "Click&Comment Monday" !

ઇઉ Ell@

Sunday, 11 June 2017

Paroles, paroles, paroles ....

 
Cuvintele sunt armele cele mai puternice care pot să distrugă suflete şi să lase în urma lor cratere imense, unde neîncrederea se cuibăreşte încet. Ele (cuvintele) daca stii a le împleti întru-un mod diabolic pot manipula, te pot face să obţii tot ce vrei, să ai putere. Politicienii, de exemplu, sunt maiestrii în a jongla cu ele si a le împacheta în cel mai al naibi ambalaj, stralucitor si înzorzonat, iar discursurile lor devin adevarate capcane. Discursurile sunt cocktailuri tari ori mai slabe, care pot îmbăta minţi, bagând în comă controlul de sine, dar au şi puterea de a mangâia un suflet bolnav de suferinţă devenind un pansament ce astupă o rană adâncă. Cuvintele sunt totuşi foarte periculoase. Ele pot ranii sau dezmierda, aduc nadejde sau teamă. Până şi muzica are nevoie de versuri care să plutească uşor pe aripile sunetului şi să vindece existenţe bolnave. Cuvintele sunt calea de transmitere a blestemelor ce cad asupra persoanelor ce stârnesc ură în jurul lor, sunt podul ce leagă binele de rău. Sau o viaţă de altă viaţă şi toţi oamenii în acelaşi timp într-o plasă infinită.
Postarea Mirelei despre Alain Delon, mi-a adus amintit de melodia "Paroles, paroles" interpretată de Dalida.…

 

Friday, 9 June 2017

Cand afara ploua, ploua ... si e furtuna!

 
De marti vremea sa stricat considerabil! A început cu o furtuna care a durat doua zile. Rafale puternice de vant au trantit la pamant copaci iar bietele flori au avut si ele de suferit.


Noroc ca la mine în gradina nu au fost prea multe pagube. Ploaia a fost binevenita, pentu ca pamantul era foarte însetat dar vantul ... ne-a lipsit ca si durerea de masele. Ieri parea ca soarele va învinge teren si se va îndrepta vremea, astazi ploua iarasi, marunt si deprimant ... noroc ca nu mai bate vantul. Adica bate vantul dar nu asa rau ...
Crinii se pare ca nu prea s-au sinchisit prea tare de conditiile admosferice pentru ca de marti m-au tot tratat cu cate un boboc care si-a deschis petalele.
 



 
Acum toate activitatile le-am mutat in casa. Un rand de mohair aici,

 
o joaca cu vopselele dincolo .... trebuie sa înveselim ziua!

 
Si daca tot era destul de racoare in casa am zis sa testez reteta lui Dani! Excelenta!
Reteta o gasiti aici.

 
Meteorologii anunta ca de maine se îndreapta vremea. Sper ca vara se va întoarce înapoi pentru ca prea a fost racoare zilele astea!  Weekend placut! 
 
 
 

 

Monday, 5 June 2017

Coco Chanel si ale ei citate ... Citate favorite (23)


Coco Chanel una dintre cele mai mari creatoare de moda  este considerat una dintre cele mai influente femei. Am gasit cateva din cele mai frumoase, motivaționale, dar și controversate citate spuse de acest idol al modei.

– Mâinile reprezintă cartea de vizită a femeii. Gâtul – este buletinul, iar sânii – pașaportul!
– Atenție! Nu vi se va da o a doua șansă pentru a produce o „primă impresie”!
– Vârsta nu este cel mai important lucru pentru o femeie: poți fi superbă, la 20 de ani, fermecătoare – la 40 , dar poți rămâne unică până la sfârșitul vieții tale.
– Iată un paradox: cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari!
– Bărbatul care este predispus în a face gesturi frumoase, este condamnat să fie iubit.
– Dacă o femeie v-a fermecat cu frumusețea sa, dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă.
– Accesoriul ideal pentru orice femeie – este un bărbat frumos.
– Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută prea sofisticată.
– Adevărata mărinimie este atunci când ierți oamenii nerecunoscători.
– Pentru libertate, nicio sumă de bani nu este exagerat de mare.
– Există oameni care au bani și există oameni bogați.
– Totul se află în mâinile noastre , de aceea nu avem voie să-i dăm drumul!


Serialul "Citate favorite", născut în urma unui articol publicat de mine și a conversatiei purtate cu Zinnaida. Daca vreti sa participati tabelul de înscriere îl veti gasi pe blogul Zinei. Serialul are sloganul "Click&Comment Monday" !

 

Thursday, 1 June 2017

Don't grow up Is a trap....

 

Am fost toata viata un "bofkont" sau un " geluksvogel" ... hai sa o iau pe scurtatura! O norocoasa! M-am nascut într-o duminica dimineata si desi era în mijlocul toamnei, era cald si soare afara!
Se spune despre copii nascuti duminica ca sunt aristocrati, boemii si indivizii plini de sine. Ete ca eu nu sunt! Iubesc doar soarele asa ca "stralucesc" si mai iubesc si ziua de duminica, dar cine nu o iubeste? Ce am mai descoperit despre mine este ca: "Cei născuți Duminica au venit pe lume cu darul care este, probabil, cel mai de preț dintre toate darurile: Iubirea. Au o mare capacitate de iubire, iar iubirea lor se răsfrânge asupra persoanelor care se află în jurul lor. Sunt veseli, șarmanți precum razele de soare, alină, domolesc, binedispun, aduc cu ei și împrăștie optismul oriunde se duc. Au harul de a aduce zâmbetul pe chipurile celor din jur și de a le lumina ziua. Unii dintre aceștia posedă și simțul umorului." Acum chiar încep sa ma iubesc! :)))

Dar vroiam sa va povestesc despre Martinica, catelul Dingo si primele mea papusi!
Nu, copilul din mine nu a înbatranit ... refuza sa faca asta! Daca mai am jucarii ... desigur ca mai am! Dar asta este material pentru o alta postare! :)) Sa va povestesc ... în viata mea mi-au placut la nebunie doua lucruri! Papusile si pantofii... Nu stiu daca fetele de varsta mea sau ma rog cele care au avut copii în anii 80, îsi mai amintesc acele ghetute albe pentru copii. Eu cand eram mica eram topita dupa ele. Trebuiau sa fie constant albe si daca ma împiedicam si se juleau ... era tragedie! Chestia asta cred ca mama mi-a dat-o, adica am primit dragostea pentru pantofi odata cu lingurita cu gris! Cred ca acelasi lucu l-am facut eu cu fiimea! Sssst ... nu ma tradati! :) Cand aveam ghete noi, trebuia sa dorm încaltata ... dar nu asa oricum, ci picior peste picior ca sa le pot admira! Apoi jucariile... Mama avea obiceiul sa se joace cu mine. Si era asa de frumos si asa de bine ... îmi dau lacrimile acum cand scriu toate aceste lucruri! Dar sunt lacrimi de fericire, pentru ca am avut o copilarie fericita!


Asa cum vedeti în fotografie, aveam catelul Dingo (bunicul meu avea un caine Dingo) si doua papusi... Aceste jucarii s-au pierdut in timp si imi pare tare rau! Dar pe Martinica înca îl mai am.

 
Ursuletul primit cand am împlinit 5 ani! Un nou tovarsi de joaca pentru ca tocmai ne mutasem si nu aveam înca prietene. L-am pastrat cu sfintenie! Le-a fost copiilor mei prieten de joaca si acum în serile de iarna îmi tine companie pe canapea! Saracutul ... a fost spalat si uscat cred ca de zeci de ori, poate de sute... nu mai stiu, asa ca blanita lui sa ros! Acum este îmbracat cu unul din primele costumase ale nepotului meu!

 
Sincera sa fiu tare mi-am iubit functia de copil asa ca vreau sa demisionez din functia de adult si sa fiu copil din nou! Macar pentru o zi ...

La multi ani copiilor ... La multi ani copilului din voi .... Nu-l lasati sa îmbatraneasca pentru ca...
Don't grow up Is a trap....
 
 P.S. Nu vreau sa mai vorbim de ziua de ieri...  Oké?