Monday, 3 July 2017

Citate favorite - Hermann Hesse partea a doua

 
 
Asa cum scriam aici, desi nu a fost "saptamana viitoare" :)  continui astazi cu citatele lui
Hermann Hesse.

 
11. Contrariul oricărui adevăr este la fel de adevărat!

12. Viaţa este un joc de şah cu Dumnezeu.

13. Fericirea este un "cum", nu un "ce". Un talent, nu un obiect.

 
14. Nu există decât o manieră de a ajunge la înţelepciune; o singură credinţă, o singură înţelegere conduce acolo: certitudinea că Dumnezeu este în noi. Şcolile, bisericile şi întreaga cultură, inclusiv ştiinţele, nu fac decât să denatureze acest adevăr, în mod constant trădat şi învăţat strâmb.

15. Felul în care ne ignorăm minutele, graba continuă, sunt fără îndoială cel mai mare duşman al posibilelor noastre bucurii.

16. Şi un ceas oprit arată ora exactă. De două ori pe zi.

17. Când tratezi nebunia, cea mai bună soluţie este să pretinzi că eşti normal.

18. Fiecare om are sarcina sa în viaţă, iar ea nu este niciodată cea pe care el şi-ar fi dorit-o.

19. Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viaţă nouă.

20. Avem pretenţia ca viaţa noastră să aibă un sens, dar ea are exact atâta sens cât suntem în stare să-i dăm.

21. Fiecare trebuie să se gândească singur la ceea ce e adevărat şi cum e orânduită viaţa de fapt, asta n-o poate învăţa din nicio carte.

22. Începuturile sunt pline de magie!

23. Numai cine îşi doreşte să fie mângâiat ştie mângâia.

24. Iubirea e dorinţa devenită înţelepciune.

25. Totul devine un pic diferit, din momentul în care a fost spus cu voce tare.
 

Serialul "Citate favorite", pornit dintr-un articol publicat de mine și continuat de Zinnaida. Serialul are sloganul "Click&Comment Monday" !

21 comments:

  1. Nu pot decât să mă repet: fiecare citat, luat în sine, este un motiv excelent de meditație. Mulțumesc, dragă Ella!

    Săptămână cât mai bună!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hesse a fost un scriitor excellent!
      Multumesc si eu Zina!

      Sa ai o zi minunata! :)

      Delete
  2. Citatele alese de tine ascund în ele înțelepciune, realități și concluzii ale vieții de zi cu zi. De fapt, nu ascund, ci relevă. O săptămână frumoasă cu spor să ai, Ella! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa este ... sunt foarte actuale desi au fost scrise cu ceva vreme în urma! :)
      Si saptamana ta sa fie excelenta, Dana draga! :)

      Delete
  3. Fiecare citat luat in parte cred ca a fost baza pentru multe carti de dezvoltare personala. Stateam uneori sa ma intreb cum au aparut atat de multe idei si multe scrieri. O mica piesa din puzzle mi-e acum clara...
    Esenta esentei este ca noi insine suntem creatorii propriei noastre vieti.
    A propriei libertati si fericiri. Dumnezeirea este in noi. Sensul noi il dam. Iar acum chiar stim... Asa ca nu ar trebui sa ne mai opreasca nimic...

    O saptamana frumoasa si plina de ce vrei tu! Pupici! ♥

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pentru mine un moment de meditatie si de analiza este atunci cand lucrez în gradina. Atunci ma simt chiar libera sa-mi dau frau liber imaginatiei sau sa îngrop în pamant supararile ... un moment de respiro îl numesc eu! ))

      Dupa amiaza placuta si saptamana cu inspiratie! Pupici! ♥

      Delete
  4. minunată gândire ! aproape mă regăsesc în toate citatele dar mai ales în al 14-lea... aşa gândesc şi eu !
    felicitări pentru că ai continuat cu aceste citate !
    pupic şi numai bine, îţi doresc, cu drag !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu sunt eu în totalitate de accord cu acest citat, dar îl înteleg, asa erau vremurile atunci si poate ca si acum ...

      Seara faina si saptamana cu spor! Pupici!

      Delete
  5. Bună draga mea!
    Citatele sunt superbe,unu mai frumos ca celălalt,mulțumim dragă Ella!
    O săptămână minunată și plină de zâmbete să ai!
    Pupici cu drag,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc Elenusi!♥
      Pupici si îmbratisari!

      Delete
  6. „Numai cine își dorește să fie mîngîiat știe mîngîia”, perfect adevărat. Ce frumoase citate ai ales!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa-i ca te "mângâie" pe suflet?!
      Multumesc de apreciere! :)

      Delete
  7. Ce bucurie e fiecare reîntâlnire cu Hesse! Îmi plac toate citatele alese de tine, mai ales cele evidențiate!!! Dragă Ella, te pup, să ai o zi minunată și o săptămână la fel! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pup si eu fetele mele frumoase! Stii tu, pumnii stransi si BAFTA!!!
      Saptamana cu spor dragele mele! Salutari lui bunica!♥

      Delete
  8. ma uitam pe citatele alese de tine...
    hmmm...fiecare om are sarcina lui in viata si da, de cele mai multe ori, nu e cea pe care si-ar fi dorit-o...exista ceva mai adevarat decat asta?!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu cred! Fiecare cred ca-si doreste ceva, viseaza chiar dar putin sunt cei care îsi si realizeaza visul. Eu visam sa ajung arhiolog si ... plivesc pamantul în gradina! :)) Nu am gasit înca nicio comoara sau ceva vechi! Asta e! :))

      Delete
  9. Wise quotes and great reflections.
    Hugs!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Yes, he was a very wise man!
      Have a nice day! Hugs!

      Delete
  10. Minunate citate. Mi-a placut sa le citesc.

    ReplyDelete